Al 200-lea

Bun deci , vreau să vă mulțumesc. De ce? Foarte simplu. Am ajuns la al 200-lea post. Mulțumesc că îmi citiți blogul sau măcar treceți pe aici. În primul rând vreau să le mulțumesc celor din echipa mea: Ella Mary , Roxy, Deea , Bruno , Mădă , Daniel. Fără ei sincer nu puteam să ajung atât de departe. Măcar sunt sincer și încerc să scriu cât se poate de serios( mai bine zis e din inimă ). Trebuie să îți mulțumesc și ție cititorule , deoarece îți sacrifici câteva minute să îmi citești posturile. Ce să o mai lungesc , sincer cred că am spus tot ce am avut de zis. Iar pentru cei care au crezut că o să cad și o să îmi șterg blogul , îi dezamăgesc și le spun că o să continui foarte mult:). Ați uitat că am prieteni în spate. Deci ce să mai zic , sper să mă țină mâinile și să scriu la fel de mult , sau poate mai mult! Numai bine!
Share:

Anunț


După o perioadă lungă în care nu am mai scris pe blog m-am decis să scriu un mic postuleţ sau pot spune un mic anunţ. Vând chitară acustică neagră şi un bmx dhs jumper. Ambele într-o stare foarte bună. Pentru detalii id-ul meu de yahoo este : mada_suvi@yahoo.com. Vă mulţumesc!

Share:

Dedică o melodie

Bun , deci tot ce trebuie să faci este să scrii numele unei melodii într-un comment și persoana căruia îi este adresată. Poți să lași și un mesaj dacă dorești. De ex:
X: Eminem- Lighters. Te iubesc Y.

Share:

Ce ai pe birou?

Am preluat și eu o leapșă de la Annitu. Tot ce trebuie să fac este să dezvălui lucrurile pe care le am în momentul de față pe birou. Să începem:
  1. Laptop
  2. Mouse
  3. Telefonul mobil
  4. Cablu de date ( de la telefonul mobil și de la camera foto )
  5. Camera Foto
  6. Niște DVD-uri
  7. O veioză
  8. Niște cărți și caiete ( tocmai e cartea de mate deschisă )
  9. Căștile de la telefon
  10. 4 pixuri
  11. 2 creioane
  12. Să nu uităm sticla de apă.
Leapșa merge la cine dorește. Puteți să o completați și printr-un comment.
Share:

Things that make me feel...

Bun , deci care sunt lucrurile care te fac pe tine fericit/fericită?
Lucruri: Prietenii ( se știu ei ) , muzica , fotbalul , baschetul , PC-ul , blogul acesta , animalele , filmele , etc. Nu vreau să scriu toate , deoarece nu încap pe blog:)). Scrieți și voi vă rog.
Share:

Prima propoziție

Deci , iarăși am rămas fără idei. Un nou joc cred că e bine venit. Deci în ce constă jocul? Fiecare scrie prima propoziție care îi vine în minte înainte să publice commentul. Reguli? No , nu sunt reguli. Dăi bice! Scurt și la obiect!
Share:

Să le combinăm

Deci , neavând idei , am ajuns la o idee foarte tare. Deci în ce constă titlul ăla de sus. Fiecare dintre voi care vor să participe trebuie să pună câte o strofă din melodia preferată. După ce se adună mai multe , o să le combin într-o melodie să zicem așa , sau mai multe , o să văd pe parcurs câte strofe o să fie. Trebuie să respectați unele reguli , mai precis 3.
  1. Să nu fie versuri de manele.
  2. Fiecare are voie să publice în commentul său 1 strofă , nu mai multe.După ce altă persoană a dat comment , poți să mai dai și tu încă unu. Hai să facem revoluție de strofe! 
  3. După ce ai publicat strofa , te rog să scrii în paranteză artistul și numele melodiei. Mersi!
Să încep eu:
Dupa o noapte rece, cu cer fara stele,
Urmeaza prima zi, din restul vietii mele
Lacrimile tale grele ce se cern prin gene
Imi cer parca sa raman, dar nu mai am vreme
Am sa plec o vreme, o sa ma`ntorc, nu te teme,
N`am sa uit ca sangele tau imi curge`n vene
Am crescut ca multi altii intr`un bloc murdar,
Langa un calorifer rece, cu ochii pe contuar,
Toate trec, asa se spune,
Dar nimic nu trece fara sa lase urme, pe bune
Fa bine, alege`ti din timp drumul,
Timpul se scurge printre degete, strange pumnul
Totusi sper, sa fiu liber cer
Nu vreau sa mai vad acelasi raft gol in frigider,
E ultimul meu tren, sti ca il astept de mult
Iti promit de pe acum, jur, c`o sa te sun.( Ombladon-Ultimul tren)
Share:

Sunteți penibili

Vreau să discut despre 2 lucruri pe care sincer eu le detest enorm , poate și voi. În primul rând , vedetele noastre de tot rahatul și emisiuniile care sunt după părerea mea , penale! Mai nou apar tot felul de vedete imbecile , în general femei , dar să nu lăsăm deoparte nici bărbații. Dacă ai o țâță , o bucă și 2 ochi superbi poți să devii foarte simplu o vedetă. Pe lângă aceste fenomene , mai sunt și emisiuniile în care joacă. Sincer , de ce să joci într-o emisiune unde te faci de râs? Merită banii ăia pe care îi primești? Am văzut cât de curând o emisiune , în care vreo 4 curve , pardon , vedete au fost la țară parcă. Acolo aveau de făcut diferite lucruri. De exemplu , una avea de muls o vacă , alta să meargă să culeagă de prin grădină , etc. M-am uitat și eu vreo 5 minute și era să îmi dau cu TV-ul în cap. Cum dracu să mergi la muls de vacă cu o poșetă de firmă și tocuri? În poșetă ținea prezervative pentru țâțele vacii? Al dracu dacă mai îi înțeleg. Hai să spunem , poate mulsul e greu dar să te asortezi așa , e imposibil. Aia cu grădina era și mai penală. Cică a găsit niște roșii și niște castraveți și le rupea jos fără să vadă că nu sunt făcute.Ce să mai zici.Arată oare inteligența vedetelor? Eu cred că da. La altă emisiune , dacă nu vezi un sfârc , vine sfârșitul lumii. Dansează alea pe acolo , pe lângă faptul că sunt unele urâte , mai și dansează ca niște scroafe. Toți se omoara după rating. Toate vedetele au ceva operații , una și-a scos vreo 2 coaste , și-a implantat încă un sfârc , și-a băgat silicoane , și-a băgat botox , a făcut liposucție , etc. Sincer sunt foarte sătul de aceste vedete. Voi ce părere aveți?
Share:

Așa vise să tot ai

Bun , deci am terminat jocul ăsta. Acum nu rămâne decât să fac un post lung din 108 comentarii , haios , încurcat , mai bine zis de toate pentru toți. Mulțumesc celor care au lăsat un comment sau mai multe! Să începem.
Bun să încep eu. Azi , m-am dus afară unde,ne-am distrat de minune,am cunoscut câteva fete și băieți apoi am hotărât să mergem prin oraș să mâncăm o shaorma,apoi după ce am terminat,am mers la cinema să vedem un film de groază,însă tocmai atunci ni s-a întâmplat ceva înfricoșător. Cinemaul era închis , deoarece era în renovare dar nu ne-a stricat planurile , am mers la un băiat să vedem niște filme porno , iar fetele au început să danseze pe bar.

După aceea , ne-am îmbătat , și am început să facem striptease și toată lumea era în delir , până i-a întrerupt cineva , iar acel cineva era tatăl unei fete care văzând-o , a început să danseze și el spre uimirea tuturor celor prezenți care au început să bea distracția mergând la extrem până când a intrat garda pe ușă. Ne-a arestat pe toți! La secție , am dat un pahar de declarație și apoi am început să spălăm WC-urile cu periuța de dinți a șefului de secție , iar apoi șeful a început să țipe pe noi , făcându-ne în fel și chip. Ca să nu ne lăsăm mai prejos , ne-am aliat cu toții , l-am închis în baie apoi , am plecat de la secție mândrii. După aceea am dat o tură cu 7-le unde am mers fără bilet , controlorule ne-a prins , a vrut să ne dea o amendă , dar s-a întâmplat un miracol: A făcut pană tramvaiul!. După aceea am văzut în fața noastră un cal cu 5 picioare care se tăvălea și lătra , până când un prieten a luat un topor și i-a tăiat un picior(acel picior cică scotea sunete ciudate). L-am dat spre îngrijire , apoi am plecat pe malul Begăi , unde unul dintre noi a căzut în apă. Un prieten a sărit în ajutor , l-a scos teafăr , însă plin de noroi. Am chemat un taxi , care l-a dus acasă apoi am plecat acasă și noi , deoarece se făcuse târziu. Aici se termină prima zi. A 2-a zi , cu forțe proaspete , am ieșit din nou împreună , când , deodată un șobolan a apărut în fața noastră. Fetele au sărit în brațele băiețiilor , apoi în ajutor a sosit mult prea cunoscutul SUPERMAN care a dat cu șobolanul de pământ. Superman neavând ce să facă a venit cu noi în cazul în care apăreau probleme. După ceva timp lângă Superman a apărut și Batman cu 2 pistoale , apoi am plecat la Femeia Pisică , pentru a ne servii cu un ceai. Neavând zahăr , l-a trimis pe Batman și pe Superman să cumpere iar pe noi ne-a rugat să ne ascundem sub pat , deoarece trebuia să ajungă un prieten de-al ei. Nu era decât supra-cunoscutul CENA care i-a spus că o părăsește definitiv. Fiind supărată , și-a pus NAMILA(pisica) să îl fugărească. După cele întâmplate , ne era frică așa că , când au ajuns Superman și Batman , ne-au luat în spinare și am plecat cât mai repede de acolo. Am ajuns la baza noastră secretă pentru un pui de somn bine meritat. Și iată că aici se termină și a 2-a zi. A 3-a zi am plecat în căutarea unor aventuri noi , am luat niște prieteni și am plecat la Superman acasă unde am întors casa pe dos , apoi ne-am băgat la un fotbal , am spart un geam apoi a ieșit o babă care l-a luat la palme pe Superman , acesta fiind rușinat ne-a luat pe toți și ne-a dus pe lună. Ajunși acolo am dat de niște marțieni cocălăroși , verzi care mâncau HALLS. Într-un final a sosit și Batman care i-a omorât pe toți. Am plecat de acolo direct pe Saturn să ne tragem prin inele. Acolo am dat peste Băsescu , care fura și de acolo , văzându-l l-am oprit , l-am adus pe Pământ. Aici l-am aruncat pe un vapor cu pești împuțiți unde i-am băgat câțiva pești împuțiți în gură , obligându-l să plece de la Guvernare. După ce a murit , l-am adus pe Superman deghizat în Băse , apoi am plecat acasă mulțumiți , ne-am distrat până la epuizare , și așa s-a terminat și a 3-a zi. Dimineața celei de a 4-a zi , ne-am trezit cu 7 sticle de vin lângă noi , și am început să le dăm pe gratis , deoarece ni s-a luat de la atâtea petreceri. Apoi ne-am îndreptat cu toate forțele spre o nouă aventură. Am plecat la Batman acasă , acolo unde nici acum nu știm ce am făcut , deoarece Batman  ne-a pus în băuturi un praf magic. Am plecat mai departe și am dat de SPIDER-MAN. El ne-a lăsat să ne fâlfâim pe pânza lui. La un moment dat aceasta s-a rupt , am căzut în gol , dar tot el ne-a salvat. Am plecat apoi spre Savana Africană să ne luăm la întrecere cu toți păianjenii de acolo dar am întâmpinat probleme încă de la început. Pentru a ne putea duce dorința la bun sfârșit trebuia să trecem de șeful lor. I-am cerut ajutorul lui Batman , iar acesta și-a chemat cei 2 prieteni de beție pe Superman și pe Spider-Man cu ajutorul cărora a trecut fără probleme de Șef. După ce ne-am întrecut într-un final cu păienjenii , am plecat în USA. Prima destinație a fost Las Vegas unde ne-am băgat la jocurile de noroc. Acolo s-a întâmplat ceva neplăcut. Niște șobolani mutanți ne-au blocat , ne-au cerut toți banii , am refuzat și am început să ne batem cu ei. I-am învins într-un final , dar epuizați , ne-am luat o cameră de hotel , unde am rămas închiși 2 zile , deoarece în fața ușii se afla Chuck Norris cu prietenii săi. Într-un final am deschis ușa , Chuck era nervos , dar i-am dat un Halls și i-a trecut. După ce am scăpat de el , am dat de un ponei care cânta manele , l-am bătut și l-am legat(de atunci nu mai cântă manele). Ne-am dus să mai cumpărăm niște cutii de Halls , pentru orice eventualitate și ne-am rugat de Batman și Superman să ne ducă la Burj Al Arab. Ajunși acolo ne-am distrat , am făcut poze , am băut bere rece , apoi ne-am săturat și am plecat în Anglia. Ajunși acolo ne-am întâlnit cu Harry Potter care ne-a făcut invizibili și am mers în peștera unui balaur căruia am încercat să îi dăm foc , dar fără reușită , deoarece un imbecil pe care l-am întâlnit în Anglia a tras un gaz pe cur și era să ne dăm foc. Doar o minune a făcut să nu murim. Am plecat spre Obama care ne-a primit cu un "uii chenn!" prietenos. I-am propus să mergem cu toții pe planeta Pandora unde ne-am întâlnit cu Băse care a reînviat miraculos , l-am adus pe Pământ apoi ne-am întors pe Pandora unde ne-am distrat până seara târziu. A 6-a zi ne-am trezit mahmuri , am stat pe gânduri să găsim următoarea destinație , Batman cu Superman gustau un ceai cu gălbenele și imediat ne-a venit în minte CHINA! Acolo am dat de Chiung-Piuree,un prieten de-al nostru și de fratele său Chiong-Macoi. Ei ne-au arătat împrejurimile , ne-au invitat la masă , după care ne-am dus la culcare. În ziua a 7-a am dat peste Roxy-San. După ce am găsit-o am venit în țară unde am jucat o partida de baschet în chiloți , deoarece era prea cald și uite așa s-a terminat și ziua a 7-a. A 8-a zi dimineața , am aranjat mesele , am făcut de mâncare , deoarece dupămasa trebuia să vină cei de la Marvell Comics. Au mâncat , s-au distrat apoi s-a întâmplat ceva ciudat , s-a crăpat pământul în 2 și ne-a separat pe alte căi , am căzut într-o altă dimensiune , unde timpul zbura cu viteza luminii și am observat că după fiecare minut îmbătrâneam cu 2 ani. Acolo am început să ne căutăm unul pe celălalt , ne-am găsit , am încercat să ieșim la suprafață dar fără nici un rezultat. În ajutorul nostru a sărit o lumină verde , care ne-a scos de la suprafață , nici acum nu știm ce a fost lumina acea. Eram mulțumiți , deoarece nu mai arătam ca niște morti vii. După ce ne-am dezmeticit , am rămas cu toți mega șocați , deoarece lângă noi se aflau 5 ouă de dinozaur. După ce le-am examinat , am pus ceva cald pe ele , au ieșit niște dinozauri verzi și mici , rezolvând și acest caz am plecat înapoi în România. Aici toți ne-au mulțumit , deoarece acele ouă erau ultimele rămase pe planetă , ne-au înmânat cheia României dar aceasta a fost mâncată de dinozauri. Rupți de oboseală am plecat acasă unde ne-am culcat. A 9-a zi ( ultima ) am plecat spre cea mai tare călătorie. Peste multe ape, terenuri, galaxii, am ajuns în sfârșit pe o planetă foarte asemănătoare cu a noastră, ba chiar identică si nepopulată. Ne simțeam ca într-o lume paralelă. Acolo ni s-a făcut foame , am văzut niște păsări cosmice , le-am prins , le-am gătit , iar după aceea am căpătat puterea de a zbura. Nu am putut vizita toată planeta , deoarece deoadată s-a abătut o furtună puternică , ne-am retras într-o peșteră pustie unde am făcut un foc și ne-am jucat ADEVĂR sau PROVOCARE. A 10-a zi ne-am trezit la 12 dupămasa , și s-a întâmplat ceva deosebit!

Cu toţii am început să auzim nişte zgomote ciudate...Un sunet nedorit de nimeni,venea de undeva din depărtare...ah..ne cam topeam şi firar... am devenit toţi doar 1 singură persoană care s-a trezit brusc.Da,este alarma de la ceas şi da,a fost doar un vis..fuguţa la şcoală! :(
Share:

Joc haios

Bun , neavând idei , mi-a venit în minte un joculeț pe care eu îl jucam când eram copil. De mult am vrut să fac acest post dar niciodata nu am crezut că o să placă la lume. Acum sincer , neavând idei îl fac chiar dacă multora nu o să le placă. Deci haideți să vedem despre ce este vorba. Uitați regulamentul:
  1. Fiecare trebuie să scrie câte o propoziție , continuare a comentului de mai sus. Nu înțelegeți nimic nu-i așa? Să vă dau un exeplu.
  2. Nu înjurați vă rog.
  3. Din toate comenturile o să fac un post cu povestea creată.
BandOfBrothers: Astăzi , am plecat afară și m-am jucat fotbal. La un moment dat a venit un prieten care......(aici continuați voi cu o propoziție aleasă de voi , ce vă trece prin minte , dar vă rog fără înjurături)
Gaby: a jucat și el fotbal cu noi , până la ora 18:00. După aceea am plecat pe stradă unde.....(și continuă altcineva)
Share:

Somn ușor!

Nimic nu se compară cu un somn în aer liber! Trebuie doar să aveți poziția perfectă. Nota 10 de la mine! Mireasma îmbietoare provenită de la coșul de gunoi te îmbie la un somn cât mai dulce și adânc!
Ella Mary
Share:

Apel la bunătate

Trei căței, Maia și Dodo, în vârstă de un an, și Nikki, în vârstă de patru luni sunt adăpostiți în curtea unei firme de pe calea Circumvalațiunii.Maia este singura fetiță, este cea bej cu zgardă la gât, iar Dodo, este fratele ei, tot bej. Amândoi au fost găsiți abandonați pe când erau puiuți pe un teren din apropriere, în plină iarnă și fiind aproape înghețați.După ce le-a asigurat îngrijirea medicală necesară, cel care i-a salvat i-a adus în curtea firmei unde lucrează.După câteva luni, cineva l-a aruncat peste gard și pe Nikki, care era plin de mușcături ale șobolanilor.Acum toți trei sunt sănătoși( dar sunt aproape sigură că nu sunt castrați), dar au nevoie de o casă, căci am înțeles că în vreo două luni, firma se mută. A mai fost adăpostită în curtea respectivă și o altă cățelușă, care, din fericire și-a găsit o stăpână iubitoare.Cel mic este prietenos, sociabil, și am înțeles că vânează șobolani, fetița e o adevărată mașină de pupături, adoră să fie scărpinată și să i se vorbească, iar fratele ei este și el prietenos, deși îmi pare puțin mai retras. Toți trei așteaptă cu nerăbdare să-și găsească un cămin,  să nu ajungă și ei vagabonzi, ca sutele de suflete ce populează străzile orașului.

Detalii: saphires95@yahoo.com(Raluca)
Share:

Incultura asta

Nu e frumos când ieși pe stradă , să te relaxezi un pic , să te uiți cine mai e pe stradă , să îți saluți vecinii și chestii deastea? Astăzi am pățit un lucru mai neobișnuit. În timp ce eram într-o dispoziție foarte bună , căram niște chestii dintr-o mașină , trece o doamnă 130-100-120 cu copilașii ei. Da era țigancă! În timp ce căram acele chestii , trec pe lângă poarta mea. Nimic neobișnuit până aici. Nu i-am băgat prea mult în seamă. După ce scot 2 scaune din portbagaj  aud deodată următoarea frază: VASILICĂ MÂNCA-MI-AI BĂȘINA! Dute dracu de inapt , tu vrei să o pățești , te pui cu mine!!! Auzind aceste chestii am făcut o față. Nu aveam cuvinte! Mi-a stricat toată ziua. Asta e România , ești bine dispus și deodată apare cineva care îți strică buna dispoziție. Auzi la ea să îi mânce bășina! Așa ceva! Ce să îi faci dacă le spui ceva sare lumea că ești rasist. Numai bine!
Share:

Încă o victimă a țiganilor

Mda , v-am povestit de câinele acela care a fost ars de viu , nu? Uitați încă un câine care a fost bătut cu o bâtă și un bici. Acesta nu prea a pățit multe , eram prin zonă , dar dacă vă uitați atent la coadă vedeți niște urme , probabil și acesta a fost ars un pic. Nu pot să vă zic mai multe. Uitați imagini. Scuzați claritatea dar am făcut pozele cu telefonul , nu aveam camera la mine.

Share:

Prețuiește-ți prietenii

Sună bine nu? Mulți dintre voi nu știți să prețuiți prietenia! Sunteți de-a dreptul culmea! De multe ori ai căzut psihic , dar amintește-ti bine , prietenii te-au ridicat și ti-au dat un impuls de a continua. Am dreptate sau nu am? Când ai probleme poți să apelezi la prieteni. Să nu uităm , deoarece cuvântul prietenie nu coincide cu cuvântul AMIC. Prietenul întotdeuna este lângă tine , te ajută când ai ceva treburi , face orice să îți meargă bine. Credeți că nu știu ce vorbesc? Mă credeți nebun , dar uitați că acest post vine din inimă. Nu vă gândiți că acest post este făcut special pentru prietenii mei. Stați și vă uitați și nu vă vine să credeți că pot să scriu asemenea lucruri. Uite că pot! Întotdeuna am putut , dar nu am vrut să arăt acest lucru. Credeați că știu să scriu doar baliverne? Greșiți! Nu mă cunoașteți. Am avut prieteni după care am plâns , cu care am râs , cu care am intrat în belele , etc. Prietenul la nevoie se cunoaște! Aceste cuvinte sunt foarte sincere. Îmi vin din inimă. Poate unii nu mă înțeleg , râd când citesc acest post dar ei nu știu că eu țin la prieteni foarte mult. Am făcut prostia să îmi aleg în trecut prieteni cu care nu mă înțelegeam , mă certam , eram mai tot timpul pus pe jar , dar iată că am trecut peste cu ajutorul altor prieteni! Prietenia este cuvântul de bază. Să nu uiți acest lucru! Prietenul , prieten rămâne!
Share:

Oh,the humanity

Am aflat de curând că autobuzul 33 duce până la Real. Deci,am decis ca eu şi bunicii mei să mergem până acolo pentru nişte cumpărături. Totul începe în autobuz. La staţia Veteranilor urcă 5 ţigani în faţa noastră(un cuplu,2 copii şi soacra).  Tânărul cuplu de porumbei  încep să se atingă. Nu vreau să vă imaginaţi faţa mea şi a bunicilor în acel moment. Săruturi,atingeri,până când tânăra îi ridică tricoul şi începe să îi sugă sfârcul. WTF MAN?!  Cum să faci tu ca femeie aşa ceva? Bine poate femeia avea un fetiş. Dar nu în autobuz. Din următorul dialog vă veţi da seama ce s-a întâmplat în continuare.

Atingându-şi sânii femeia spune către bărbat:
-Haoleo,nu vrei mă şi tu să guşti ţâţele mele?
Bunicul meu nervos le spune:
-Bă ia mai terminaţi!
Ţiganca către bunicul meu:
-Haoleo,pupaţi-aş chelia,ce,vrei şi tu?

Un moment lung de tăcere. Nimeni nu mai zicea nimic. Femeia îşi cuprinde în braţe iubitul. Acesta o prinde de după ceafă şi îi pune capul la el ”pe pantaloni”. În sfârşit ultima staţie. Nici n-am mai stat pe gânduri şi am şi coborât săturaţi până peste cap de ceea ce am văzut şi auzit.Oh,sweet humanity!!!

Share:

Am întors prea des din bunătate obrazul

Stau și mă gândesc. Cum am putut să fiu așa de prost. De ce am întors de atâtea ori din bunătate obrazul? De ce am fost întotdeuna bun? De ce nu am putut să mă supăr pe prieteni mai des? Toate aceste întrebări îmi vin acuma în minte. Nu pot să scap de ele. Se întoarce roata! Bunătatea mea e transformată în răutatea altora. Sunt folosit! Acum mi-am dat seama cu adevărat. Nu vorbesc prostii , crede-mă. Când Robby dă o muzică , o poză , stă și discută cu alții e bine dar când are și el un moment de cădere psihică este înjurat și batjocorit. Mâine , poimâine dacă întrebi pe cineva de mine o să te întrebe cine e ală. Așa se întâmplă în ziua de azi. Ești prieten când ai ceva de oferit și când nu ai , ești lăsat deoparte. Ești uitat de prietenul adevărat. Sper să trec peste acest moment cât mai repede! Cu puțin ajutor poate devin cel care am fost. Sper! Numai bine!
Share:

Ai ceva cu muzica mea?

Băi deci nu mai suport persoanele care mă acuză ampulea. De fiecare dată , când fac cunoștință cu cineva printre întrebările obișnuite se numără și întrebarea CE GEN DE MUZICĂ ASCULȚI? De fiecare dată există cineva care spune că muzica ascultată de mine e infectă , nu își are locul în societate , e nașpa , nu are mesaj și porcării de genul. Deja m-am săturat! Sunt sătul! Dacă ascult hip-hop/rap sunt un nebun , nu am un picior sau ce? Trebuie neapărat să fiu ca și majoritatea și să ascult manele? Eu cred că cei de la Paraziții au mesaje mult mai adevărate decât manelele voastre infecte. Cântați despre mașini , bani dar de fapt acele lucruri le-ați furat. Vă lăudați că aveți un lanț de 10 kile din care 1 gram de aur. Ascult realitatea prieteni. Nu pot să ascult poluare fonică. De fiecare dată când mergi pe stradă  există un idiot care să asculte manele la maxim în mașina lui infectă. Ascultați câteva melodii de la Paraziții și o să vedeți de ce îi ascult. Sunt sigur că acum mă faci prost și îmi spui că înjură. Am dreptate , nu? Înjură , dar te-ai gândit că în țara noastră un mesaj nu se poate transmite fără înjurături. Dacă transmiți fără înjurături , nimeni nu te bagă în seamă. Ei exprimă adevărul despre țara noastră. Ascultă și o să îți dai seama ce vorbesc. S-au tu ești genul ăla de persoană care este convins că țara asta o duce bine și nu trebuie nimic schimbat. Altă întrebare tâmpită care mi-a fost adresată despre muzica ascultată e următoarea: Sunt rasiști , înjură țiganii , se iau de politicieni , de cocalari , etc. Deci să îți intre bine în cap! S-au mai bine uite , îți pun eu o întrebare: Tu iubești țiganii? Acei țigani care fură , te bat , te amenință , domină țara asta de căcat? Îți plac , spune-mi? Dacă ție nu îți plac , ai dreptul să îi judeci pe alții? Eu sincer nu suport țiganii , sunt rasist! Cum să ador un țigan care fură și se dă Buricul Pământului? Am auzit acum la știri ( scuzați devierea de la muzică ) că un primar din nu știu ce județ , a cheltuit 60.000 euro pe niște instrumente de cântat. Le-a făcut cadou țiganiilor , cu tot cu haine. Acuma sincer să nu fi idiot? Satul ăla nu are canalizare , apă și restul iar primarul dă bani pentru instrumente de cântat pentru țigani. Să revenim la muzică. Deci , în final o să îți las o melodie de la Paraziții să vezi despre ce tot vorbesc mai sus.

Share:

Să te văd

  1. Cântecul care crezi tu că mă reprezintă?
  2. Care e impresia ta despre mine?
  3. Unde mă vezi în 10 ani?
  4. Ce îți place la mine?
  5. Cea mai amuzantă întâmplare cu noi 2?
  6. De cât timp nu m-ai văzut?
  7. Care e culoarea mea preferată?
  8. Ce vrei să schimb la mine?
  9. Ce părere ai despre blog?
  10. Mai dorești să scriu pe blog?
  11. Sunt un băiat de treabă?
  12. Dau sfaturi bune?
  13. Vrei să mă schimb din omul vorbăreț , amuzant în omul tăcut?
Share:

Leapșă de la C.L.M.

1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ti-a plăcut când erai mai tânăr.
  • Nu cred că am sau nu îmi amintesc în momentul de față.
2. Numește o formație sau un câtăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.
  • Nu am! 
3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.
  • Paraziții!
4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.
  • Paraziții-Din colțul blocului!
5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.
  • Tote albumele de la Paraziții , Ombladon , Cheloo!
6. Numește o formație sau un cântăret de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.
  • Chiar dacă nu am ascultat în viața mea manele , pot spun că le urăsc din tot sufletul. Aud pe strada și la vecini și m-am săturat.
7. Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.
  • N-am idee!
8. Coverul tău preferat.
  • Mda....
9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.
  • Ombladon-Ultimul tren!
Share:

Ombladon-Ultimul tren

Cât adevăr! O ascult de ieri incontinuu. E melodia mea preferată dar reprezintă și starea mea. Audiție plăcută.
Share:

Încercare de leapșă

Un fel de leapșă creată de mine. Sper să îmi iasă. Merge la cine dorește:)
  1. Poți să te bazezi pe prieteni?
  2. Care e genul tău de muzică preferat?
  3. Ce vârstă ti-ai da dacă nu ai știi câți ani ai?
  4. Ce e mai rău să eșuezi sau să nu încerci?
  5. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
  6. Ai fumat/băut vreodată?
  7. Cum ști dacă te iubește cineva?
  8. Care sunt reacțiile efectului Halls?
  9. Dacă ai fi președinte pentru 1 zi ce ai schimba?
  10. Ești fată sau băiat?
  11. Cum îl cheamă pe prietenul/prietena ta?
  12. Ce gaz toxic vă place?
  13. Da sau Nu?
  14. Care e cea mai urâtă/neplăcută amintire din copilărie?
  15. Ai pleca din România?
  16. Îți place această încercare de leapșă?
Share: