9 ianuarie 2012

And that’s why I hate to make plans

Astfel, am ajuns să scriu pe blog cel de-al 300-lea post.  Congrats echipei si lui Robby ! 

Imaginație. Este peste tot, mă ascund în interiorul creierului meu când lumea din jur e prea dură cu mine. Închizi ochii și poți visa în pace. Și totuși, doare să visezi. Acolo în interiorul sufletului meu pot să fiu orice.Să iubesc pe cine vreau fără să imi fie frică de respingere, să urăc pe cine vreau fără să mă gândesc la consecințe, să călătoresc cu inima și să am parte de cele mai frumoase aventuri. Dar nimic din toate astea nu e real și oricât de bine m-aș simți, trezirea la realitate e prea dureroasă. Ți s-a întâplat o dată să cunoști o persoană, iar la puțin timp după aceea să te trezești cu 100 de situații, conversații, rîsete și glume care nu au avut niciodată loc. De ce!? Pentru că toate s-au petrecut in capul tău. Îmi place să fac planuri, să mă gîndesc cum ar fi dacă cineva* ar face o nebunie si m-ar surprinde cu ceva frumos, simplu. Gândesc fiecare situatie cu 10 pași înainte și mă urăsc pentru că fac asta. Niciodată nu iese așa cum mi-aș dori eu , iar de asta, pot zice că visele numai sunt așa plăcute pe cît par. În schimb, timpul trece peste toate și ofilește dorința, care moare o dată cu visele.  Lași undeva departe cei care te-au rănit și pornești inainte. E greu și doare, dar cine știe? Cineva , cândva, iti va face visele să devină realitate [iar asta e inca un vis desart? Nu stiu... poate] 

*



Reactions: