19 aprilie 2012

7 nostru

Poate că vă mai amintiți de legendarul tramvai 7 , cel din Timișoara aka Hârbul. Am mai scris eu vreo 2 posturi despre el mai demult , dar acesta vreau să fie așa mai haios. Deci , azi ora 21:30 , locația: stația Sinaia/Timișoara , eu cu un prieten și Hârbul. După ce îl aștept vreo 20 de minute , iată-l că sosește. Circulând galant , cu 2 graffiti-uri pe el , cu trosnituri după el , cu ușiile deschise , sosește la fix. Pune frână și se oprește la 20 de metrii de stație , deoarece vatmanul nu vroia să îi forțeze motorul proaspăt scos de la reparație , nu vroia să îi strice frânele care sunt ca și noi de 40 de ani , dar mai ales nu vroia să trezească oamenii adormiți cu acele frâne legendare. Când dau să deschid frumos ușa , nu se lăsă cu una cu două ci trebuia să îl mângâi cu 2 picioare , trebuia să îi spun o poezie de 2 cuvinte , după care se lăsă frumos încet , îmi deschise ușa , după care nu îi convenii ceva și se trântii la loc. Norocul meu că eram înauntru , la răcoare , mai frig decât afară , cu geamurile deschise , ca să îmi adie vântul părul , să îmi umfle ochii de la curent și să mă spele ploaia de afară care se strecura cu atenție printre uși. Iau un loc , am zis că e nepoliticos să stai în picioare într-un așa confort , scaunul din lemn de brad , mucegăit , își sterse mizeria de hainele mele. Nu era nimic grav , doar eram într-un confort nemaivăzut. După ce merge vreo 3 stații , se aude o bubuitură , era strigătul de: Hai dă-mi 2 să mai merg! Vatmanul cu față nevinovată , cu spume pe la gură probabil de bucurie , coborâ din tramvai , îl alintă cu 2 picioare , cu o poezie foarte frumoasă , și cu o trântire în final a ușii , care mai un pic și sărea din balamale. Cu chiu cu vai , am ajuns într-un final la ultima stație , am coborât jos , și am fluturat cu batiste albe , precum în filmul Titanic , plecarea nefericitului tramvai. Numai bine!


Reactions: