4 aprilie 2012

Așa să fie


Așa să fie?

Zilele acestea am intrat în contact cu multă lume. Mult prea multe fețe noi, multe personalități ciudate și comportamente pe care nici acum nu-mi prea vine a le înțelege. Dar, o dată cu asta, am observat ceva. Ceva la care mă gândeam eu de mai multă vreme, dar nu știam că este o problemă atât de importantă în jurul meu și a oamenilor de vârsta mea.
Mă gândesc la nevoia oamenilor de a fi iubiți. Când spun asta, nu mă refer la *declarații sub clar de lună*, ci pur și simplu la dorința de a fi apreciat, respectat, cineva să se uite la tine cu admirație. Iar tu, tu să simți că aparții de cineva. Nu mă așteptam ca lipsa unei asemeni persoane să conteze atât de mult. Văd o grămadă de oameni cum stau blocați, așteptînd ceva, așteptând pe cineva care brusc le va însenina ziua, care brusc, va șterge toate zilele înnorate și o să le ofere niște clipe magice.Pentru mine, personal, acest lucru și-a pierdut intensitatea. Eu am învățat că există și MULTE alte lucruri care pe mine mă fac fericită. Dar, hai să revenim la ceilalți. Îmi revine in minte constant întrebarea, DE CE?. De ce naiba trebuie ca noi oamenii, ca niste ființe raționale, trebuie să avem sentimente care să ne conducă? De ce atunci când simțim fericirea, aceea durează, cât o bătaie din aripi a unui fluture. Iar când răuatea vieții ne înconjoară, ne adâncim într-o groapă mult prea adâncă.
 Și pe lângă asta, vreau să știu ceva. Vreau să stiu cum putem să tragem linie și să spunem *Uite, de aici, numai cred în negru, de aici viața mea e o cărare nesfârșită de roz, și nu o să las nimic și pe nimeni să imi murdărească inocența* .Ceea ce spun eu aici poate pare un ideal, dar e idealul meu. Un ideal pe care deja l-am început și vreau să vă învăț și pe voi să incepeți să vedeți viața in nuante mai vesele. Apucă-te să faci ceva. Orice! Fă sport, scrie o carte, plimbă-te un km in fiecare zi. Fă ceva cu tine, pentru tine. Nu uita că acum tu ești cea mai importantă ființă de pe această planeta. Tu, o persoană cum n-a mai fost nimeni până acum, tu ai vise, ai sentimente, ai IMPORTANȚĂ. De aceea, fă ceva care să conteze. Uită-te cu superioritate la cei care te judecă, la cei care mereu spun că nu ești cu nimic mai bun decât restul mulțimii. Ești mai bun numai prin simplul fapt că încerci să faci niște valuri, să schimbi ceva .  Uită pentru moment că poate ai nevoie de cineva care să-ți fie alături.Concentreză-te asupra ta și pe lângă asta, vezi ce poți face cu valoarea de care dispui, vezi ce poți imbunătății cu ideile,gîndurile inteligența ta. Eu am inceput asta și imi e tare, tare bine. Voi ce spuneți  așa o fi ?


Reactions: