2 filme exceptionale

Salut. În ultima săptămână am văzut mai multe filme din 2014. Însă 2 dintre ele mi-au atras atenția și chiar mi-au plăcut la culme. Este vorba despre Fury și Edge of Tomorrow. 2 filme excepționale pe care vă recomand să le vizionați. Mai jos o să vă arăt o scurtă descriere. Numai bine!

Fury- E aprilie 1945 şi se apropie finalul celui de-al doilea Război Mondial. În vreme ce forţele aliate îşi croiesc drum spre frontul european, un sergent călit în lupte şi poreclit Wardaddy comandă un tanc Sherman şi echipajul acestuia de 5 solaţi într-o misiune mortală în spatele liniilor inamice. Depăşiţi numeric şi prost înarmaţi, Wardaddy şi oamenii lui înfruntă cu eroism misiunea de a lovi inima armatei naziste. Sursă.







Edge Of Tomorrow- Acţiunea filmului este plasată într-un viitor apropiat, în care Pământul este invadat de o rasă extraterestră extrem de ostilă. Întreaga planetă este atacată în mod constant, iar omenirea abia mai poate face faţă.
Ofiţerul William Cage (Tom Cruise) nu a călcat niciodată pe câmpul de luptă, dar se vede prins subit într-o misiune sinucigaşă. Deşi este ucis în doar câteva minute, Cage se trezeşte în mod inexplicabil la începutul zilei fatidice, retrăind în mod repetat aceleaşi experienţe care s-au încheiat cu moartea sa.
Însă, cu fiecare bătălie purtată, Cage devine din ce în ce mai experimentat şi, împreună cu ofiţerul Rita Vrataski (Emily Blunt), ajunge din ce în ce mai aproape de înfrângerea extratereştrilor.Sursă.
Share:

Recomand The Way Back

Inspirata din romanul "The Long Walk: The True Story of a Trek to Freedom" al autorului polonez Slawomir Rawicz, drama "The Way Back" are in centrul actiunii un grup de prizonieri de diverse nationalitati dintr-un gulag siberian, care reusesc sa evadeze si sa isi croiasca drum spre India. In anul 1940, satuli de frig, foame, persecutii, lipsa de ingrijiri medicale si executii nemeritate, Janusz, Tomasz, Voss, Zoran, Valka si Smith decid sa sfideze autoritatile sovietice si sa evadeze din lagarul de munca fortata. Nevoiti sa traverseze cu piciorul teritorii necunoscute si salbatice si sa infrunte vitregiile naturii, fostii prizonieri parcurg aproximativ 6.500 de kilometri in drumul lor spre libertate, marsaluind prin Mongolia, China si Tibet, prin desertul Gobi si prin Muntii Himalaya, cu scopul de a ajunge in India. In timpul calatoriei lor dramatice, in cursul careia unii dintre ei isi pierd viata si altii isi ratacesc credinta si speranta, Janusz, Valka Tomasz, Smith, Zoran si Voss o intalnesc pe adolescenta Irena si o iau sub aripa lor ocrotitoare pentru a o ajuta sa supravietuiasca. 

Sursa.
Share:

Serialele pe care le urmăresc

Bună din nou. Astăzi vreau să vă prezint serialele pe care le urmăresc. Dacă nu interesează pe nimeni , vă rog să nu comentați aiurea. Postul este destinat pentru cei care caută un seriale , iar eu le pun la dispoziție serialele pe care le urmăresc , astfel poate o să se uite și ei. Iată lista:

Arrow: Oliver Queen, un playboy multimiliardar este găsit în viaţă pe o insulă pustie după o absenţă de 5 ani. Acesta se întoarce cu povara pierderii a două persoane dragi la familia sa din Starling City. Însă Oliver Queen s-a schimbat în anii petrecuţi pe insulă. Acesta ia identitatea unui justiţiar mascat şi porneste spre căutarea dreptăţii în numele tatălui său.

Sursă.







The 100Dupa 97 de ani de la distrugerea omenirii de catre o bomba atomica, o nava spatiala in care se afla singurii supravietuitori trimit 100 de delincventi juvenili inapoi pe Pamant pentru a investiga posibilitatea re-colonizarii planetei. Proiect bazat pe cartea „The Hundred”.

Sursă.







The Walking Dead: "The Walking Dead" spune povestea lumii de dupa o apocalipsa a mortilor-vii si urmareste aventurile unui grup de supravietuitori care calatoresc prin Statele Unite in cautarea unui nou camin, departe de hoardele de zombi. Grupul este condus de Rick Grimes, fost ofiter de politie. Pe masura ce situatia devine tot mai disperata, grupul este impins sa faca orice pentru a ramane in viata.

Sursă.






The Flash: După ce acceleratorul de particule cauzează o furtună ciudată, investigatorul criminalistic Barry Allen este lovit de un fulger si cade într-o coma adâncă. După 9 luni acesta se trezeşte şi îşi dă seama că ceva sa schimbat, are puterea de super viteză, acordându-i posibilitatea de a se deplasa prin Central City ca un înger păzitor nevăzut.

Deşi initial este încântat de noile sale puteri, Barry este şocat să descopere că nu este singurul care s-a schimbat după furtuna cauzată de acceleratorul de particule. Partenerii lui Barry de la laboratoarele S.T.A.R. îl ajută să îi protejeze pe cei nevinovaţi. Momentan doar caţiva prieteni apropriaţi ştiu că Barry este literalmente cel mai rapid om in viaţă, dar nu va dura mult până lumea va afla că Barry Allen a devenit... Flash.



Perception: Dr. Daniel Pierce, un profesor de neurostiinte excentric cu schizofrenie paranoidă, care este recrutat de FBI pentru a ajuta la rezolvarea cazurilor complexe. Pierce are o cunoaștere intimă a comportamentului uman și o înțelegere de maiestrie a modului în care functioneaza mintea. Mintea lui Pierce poate fi genialâ, dar este, de asemenea, deterioratâ. El se luptă cu halucinatii si iluzii paranoice cauzate de schizofrenie. In mod ciudat, Daniel consideră că unele dintre halucinații sale de a fi un cadou. Ei uneori îi permit să facă conexiuni care mintea constienta nu poate încă procesa. De multe ori, halucinațiile devin cel mai mare blestem al lui, conducându-l să se comporte în moduri iraționale, potențial periculoase. Sursă.

Share:

Cărți de vizită de Lux

Bună din nou. Astăzi vreau să vă vorbesc despre cărțile de vizită. Mai pe lung o să vă povestesc o întâmplare haioasă , dar din care am învățat că dacă ai blog , trebuie să ai și o carte de vizită. La început mi s-a părut foarte stranie această idee , însă după ce mi s-a întâmplat ceva tare neplăcut mi-am zis ca trebuie să fac și eu rost de niște cărți de vizită , chiar dacă blogul meu nu e cine știe ce.

Recomand Cărți de vizită de lux .

Acum să încep povestea. Totul s-a întâmplat acum mai bine de 1 an , cand am fost la o cafenea. Acolo m-am întâlnit cu o prietenă și cu un prieten. Nu ne mai văzusem de vreo 2 ani , așa că am băut câte o cafea , iar când să dăm să plecăm , au mai venit încă două fete și un băiat. Eu nu îi cunoșteam , însă amicii mei îi știau. M-am împrietenit și eu cu ei în cele din urmă , după care am mai stat circa 30 de minute. La sfârșit când să plec cele 2 fete îmi întind câte o carte de vizită. Am rămas fără cuvinte , mi-am spus în gând: ,, Oare eu ce le dau , că tot am vorbit de pasiunile noastre , iar eu am zis că am un blog , dar nu am o carte de vizită,,. Cele 2 fete s-au uitat la mine și mi-au spus în felul următor: ,, nici noi nu am avut prima oară cărți de vizită , dar după ce ni s-a întâmplat și nouă ce ți se întâmplă acuma ție , ne-am făcut,,. Mi-am cerut scuze și am plecat mai departe. Am uitat să precizez că cele două fete aveau studiu foto.

Așa că dacă mai stați la vorbă cu oameni care știți că au diferite afaceri , să nu uitați să aveți cărți de vizită la voi. Numai bine!

Recomand cărți de vizită multistrat.
Share:

TPU-întrebări amuzante

După vreo 2 tentative de a pune poze de pe TPU cu oameni care pun întrebări tâmpite , iată că revin din nou cu 5 imagini care vă vor face să râdeți. Unii dintre ei pun la bâză întrebările  , dar altii cred că atât pot. Numai bine!








Share:

Call Of Duty

Bună din nou. Astăzi vreau să vă povestesc ce jocuri mă pasionează pe mine în general. De mic copil am fost pasionat de jocuri gen shooter. Da , nu vreau să mă fac un terorist și nici polițist , însă asta pasionează 80% dintre băieți. Dacă stau să mă gandesc mai bine , primele jocuri pe care le-am jucat online au fost de acest gen. Dacă mă gândesc și mai bine , singurul joc care m-a pasionat a fost seria Call Of Duty. Am jucat cred că peste 100 de ore dintre cele 2 , Call Of Duty Modern Warfare 2 și 3. Am jucat alături de mai mulți colegi , chiar mi-am făcut alți prieteni , cu care vorbesc și în ziua de azi. Zeci de ore petrecute în fața calculatorului , vorbind pe Skype și distrugând tastele și mouse-ul. Mi-am ars chiar și o placă de bază jucând acest joc , insă nu îmi pare rău nici acum , pentru că mi-a adus de cele mai multe ori satisfacție , dar și nervi când mai dădeam de câțiva hack-eri.

Dacă vrei să te joci , aici ai jocuri cu împușcături 3d.

 Dacă îmi pui astăzi un joc din oricare gen , tot acest gen o să îl aleg. Poate a avut un rol esențial și jocul pe care l-am jucat prima oară în viața mea și anume DOOM. Și acuma stau și mă gandesc cât de mult a evoluat tehnologia și mai ales ce jocuri au apărut. Cine știe pe viitor ce mai apare , însă m-am lăsat de jucat online cel puțin de vreo 3 ani , deoarece timpul este scurt și trebuie trăit la maxim. Dacă citești acest post , dragule cititor nu vreau să îți imaginezi cum că am stat toată ziua pe calculator , nu ieșeam din casă , însă vreo 2-3 ore stăteam și mă jucam ,puțin comparativ cu copii din ziua de azi. Însă cum spuneam , tehnologia a evoluat și copii odată cu ea. Numai bine!


Share:

Trecut vs. Prezent

Bună din nou. Astăzi vreau să vă arăt 2 fotografii pe care vreau să le votaţi. Cea din prezent este ideea tâmpită a primarului care vrea ca Piaţa Libertăţii să fie una fără verdeaţă. Numai bine!

Trecut



Prezent



Share: