15 martie 2016

Istoria cruda a medicinei


ISTORIA ȘOCANTĂ A MEDICINII MODERNE ȘI A PSIHIATRIEI

Statele Unite ale Americii pretind că sunt liderii mondiali în medicină, dar puțini știu că există o față întunecată a cercetărilor americane în acest domeniu: îngrozitoarele experimente medicale, desfășurate de-a lungul timpului pe populația dezavantajată, în numele progresului științific. Acestea au fost făcute fără ca subiecții în cauză să știe la ce sunt supuși, principalul scop al cercetătorilor fiind patentarea unor substanțe, medicamente și tehnici medicale noi. Mai grav, experimentele continuă și în prezent. Copiii americani sunt drogați în masă, ca urmare a unor diagnostice fictive de deficit de atenție și tulburări de comportament, inventate de psihiatri și aprobate de FDA. În prezent, 50% dintre americani iau zilnic cel puțin un medicament și 20% dintre copiii de școală au mintea alterată de amfetamine ca Ritalin, sau antidepresive ca Prozac. Dar, ca să înțelegem cum s-a ajuns la această experimentare în masă a efectelor unor substanțe psihotrope pe populația americană, trebuie mai întâi să cunoaștem istoria îngrozitoare a medicinii oficiale. Este o istorie șocantă, despre care n-ați fost niciodată informați și care nu se predă la facultățile de medicină. Ea trebuie spusă, căci continuă și în prezent. Poate scopurile experimentelor de astăzi sunt altele, dar cobaii umani sunt aceiași – membrii unor grupuri minoritare, sărace și dezavantajate. Acestea sunt viețile puse la bătaie în numele medicinii „științifice”. Vă avertizez că ceea ce urmează este extrem de tulburător, iar dacă vă decideți să continuați să citiți, o faceți pe propriul dumneavoastră risc. The Health Ranger

1845-1849: J. Marion Sims, omagiat mai târziu ca „părintele ginecologiei”, face experimente medicale fără anestezie, pe femei africane sclave. De obicei, acestea mor la scurt timp după operație, din cauza infecțiilor. Convins fiind că mișcarea oaselor craniene a nou-născuților în timpul unei nașteri prelungite provoacă trismus (contracția convulsivă a maxilarelor), el folosește o sulă de cizmar pentru a exersa deplasarea oaselor capului bebelușilor.

1895: Pediatrul Henry Heiman infectează cu gonoree un băiețel de 4 ani (pe care-l numește „un idiot cu epilepsie cronică”), ca parte a unui experiment medical.

1915: Doctorul Joseph Goldberg induce pelagra (o boală debilitantă, care afectează sistemul nervos central) la 12 deținuți din statul Mississippi, în încercarea de a găsi un tratament pentru această boală. Unul dintre subiecți declară mai târziu că a trecut „prin o mie de iaduri”. În 1935, după ce milioane de oameni mor din cauza acestei boli, directorul Biroului de Sănătate Publică al SUA recunoaște că se știa de ceva vreme că boala este cauzată de un deficit de niacină, dar nu s-a făcut nimic, întrucât ea afecta mai ales populația afro-americană săracă. În timpul procesului de la Nuremberg, medicii naziști au citat acest studiu pentru a-și justifica propriile experimente medicale pe deținuții lagărelor de concentrare.

1932-1972: Serviciul de sănătate publică din Tuskgee, statul Alaska, diagnostichează cu sifilis 400 de agricultori săraci, de culoare, dar nu-i informează că au această boală și nici nu-i tratează. Motivul? Cercetătorii decid să-i folosească pe post de cobai umani, pentru a urmări simptomele și progresul bolii. În final toți mor, fără să afle c-ar fi putut fi tratați.
1939: În scopul de a-și testa propria teorie privind cauzele bâlbâitului, proeminentul medic Wendell Johnson face faimosul său „experiment monstru” pe 22 de copii de la Casa Iowa, instituție pentru orfanii soldaților din Davenpost. Împreună cu câțiva studenți, el îi pune pe copiii normali sub o presiune psihică intensă, determinându-i să treacă la o bâlbâială severă. Unul dintre studenții lui îl avertizează în câteva rânduri pe dr. Johnson că, „în lumina celor petrecute în lagărele naziste, observatorii ar putea face o comparație care i-ar distruge cariera”.

1941: Dr. William C. Black infectează cu virus herpetic un bebeluș de 12 luni, ca parte a unui experiment medical. La vremea respectivă, editorul „Revistei de medicină experimentală”, Francis Payton Rous, numește acest fapt „un abuz de putere, o încălcare a drepturilor individului”. În același an, un articol apărut în „Arhivele de pediatrie” descrie studii medicale asupra severei boli de gingii „angina lui Vincent”, în care doctorii transmit boala de la copiii bolnavi la cei sănătoși prin periuțele de dinți, iar cercetătorii Universității din Vanderbilt oferă la 800 de femei gravide, sărace, cocktailuri prenatale cu fier radioactiv, pentru a determina necesarul de fier la o femeie însărcinată.

1942: Departamentul de război chimic începe experimente cu iperită și levizită (substanțe toxice cu acțiune vezicantă, folosite ca arme chimice) pe 4000 de militari din Armata SUA. Subiecții nu realizează că sunt cobai. Nathan Schnurman, de pildă, în vârstă de 17 ani, crede că este voluntar pentru testarea uniformelor de vară ale Marinei. George Merk, președintele companiei Merk Pharmaceuticals, este numit director al Serviciului de cercetare de război, agenție menită să supravegheze implementarea unui program de război biologic.

1944: Proiectul Manhattan începe studii pe oameni pentru a determina efectele fluorurii. Echipa medicală a acestui proiect, condusă de infamul radiolog al Universității Rochester, col. Safford Warren, injectează plutoniu în pacienții Spitalului universitar Strong Memorial.

1945: Departamentul de Stat la SUA, Serviciul de Informații al Armatei și CIA demarează Operațiunea Paperclip, oferind oamenilor de știință naziști imunitate și noi identități, în schimbul lucrului la proiecte guvernamentale secrete, din cadrul medicinii de război chimic. În același an, la Newburgh, New York, cercetători din cadrul Proiectului Manhattan încep cel mai extins studiu american făcut vreodată, cel asupra fluorurării apei de băut publice. Trei ani mai târziu, cercetătorii Proiectului F publică un raport în Revista Asociației Dentiștilor Americani, detaliind pericolele pentru sănătate ale fluorului. Comisia pentru energie atomică a Statelor Unite îl cenzurează rapid, din motive de „securitate națională”.

1946: Cercetătorii Universității Rochester injectează patru bărbați și două femei cu uraniu-234 și uraniu-235, în doze ce variază de la 6,4 la 70,7 micrograme per kg/corp, pentru a vedea cât uraniu pot tolera subiecții, înainte ca rinichii lor să cedeze. În aceeași perioadă, șase bărbați care lucrau la Laboratorul de metalurgie din Chicago primesc apă de băut contaminată cu plutoniu-239, pentru ca cercetătorii să poată afla cum este absorbit plutoniul de către tubul digestiv. Alți cercetători încep să folosească pacienții din spitale ca subiecți umani pentru experimente numite eufemistic în rapoartele lor „investigații” sau „observații”, pentru a evita conotațiile negative. În aceslași sens, la data de 8 ianuarie 1947, Comisia de Energie Atomică a SUA emite documentul top-secret nr. 707075, în care se scrie că „anumite substanțe radioactive sunt pregătite pentru administrarea intravenoasă pe subiecți umani, ca parte a lucrului în cadrul contractului”. La 17 aprilie 1947, un alt document secret al aceleiași comisii specifică: „Este de dorit ca niciun document care se referă la experimente pe oameni să nu fie eliberat, deoarece ar putea genera o reacție negativă din partea publicului, sau procese legale”.

1947: Marina Statelor Unite demarează Proiectul Chatter, pentru a testa pe subiecți umani așa-zisele „seruri ale adevărului” – mescalina și scopolamina – depresante ale sistemului nervos, folosite deja de Uniunea Sovietică în interogarea spionilor.

1950-1953: Armata americană eliberează nori chimici deasupra a șase orașe americane și canadiene. Locuitorii din Winnipeg, Canada, unde este aruncată o substanță extrem de toxică, numită cadmiu, dezvoltă ulterior, în număr mare, boli respiratorii. Pentru a determina cât de sensibil ar fi un oraș american la un atac biologic, marina americană spreiază din avioane un nor de bacterii Bacillus globigii peste țărmul orașului San Francisco, cei 8000 de localnici acuzând la scurt timp simptome similare pneumoniei. Dr. Joseph Strokes de la Universitatea Pennsylvania infectează 200 de deținute cu hepatită virală, pentru a studia boala. Doctori de la Spitalul Cleveland studiază schimbările de flux sanguin cerebral, injectând subiecții testați cu anestezic spinal și introducându-le ace în venere jugulare și în arterele brahiale și, după pierderi masive de sânge care cauzează paralizie și leșin, măsurându-le presiunea sângelui. Ei repetă de mai multe ori experimentele, pe aceiași subiecți. Dr. Ewen Cameron, acuzat mai târziu de infamele experimente MK Ultra făcute pe canadieni, publică un articol în „Revista britanică de medicină”, în care descrie experimente ce presupun forțarea pacienților schizofrenici din Spitalul de boli mintale din Manitoba să stea întinși sub lămpi cu lumină roșie de 200 wați, timp de 8 ore pe zi. Alte experimente ale sale includ pacienți bolnavi psihic puși într-o cușcă ce supraîncălzește temperatura corporală internă până la 40°C, și inducerea comei prin injectări substanțiale de insulină.

1951: Armata americană contaminează în secret Centrul de aprovizionare navală Norfolk, statul Virginia, și Aeroportul din Washington DC cu o gamă de bacterii selecționate, pentru a se vedea dacă negrii sunt mai sensibili la acestea decât albii. Experimentul provoacă ambelor rase toxiinfecții alimentare, probleme respiratorii și otrăvirea sângelui.

1951-1956: Ca parte a unui contract cu Școala de medicină a Forțelor Aeriene, Institutul de cercetare a cancerului din Huston, aparținând de Universitatea Texas, începe să studieze efectele radiațiilor asupra pacienților cu cancer (mulți, grupuri minoritare sau de indigeni), pentru a determina atât abilitatea radiațiilor de a trata tumorile, cât și posibilele efecte pe termen lung ale radiațiilor asupra piloților care zboară pe avioane pe bază de energie nucleară. Studiul durează până în 1956, implicând 263 de pacienți cu cancer. Subiecților li se cere să semneze un formular de renunțare la drepturi, care nu se conformează cerințelor de consens stabilite de memo-ul Wilson, eliberat în acel an. În aceeași perioadă, oficiali ai serviciilor de informații și ai armatei americane, canadiene și britanice adună un mic grup de psihologi eminenți în cadrul unei întruniri secrete, ce are loc la hotelul Ritz-Carlton din Montreal. Tema întâlnirii este cea a tehnicilor de control mental comuniste. Aici, ei propun un program de cercetare stict secret, despre modificarea comportamentului, aceasta împlicând testarea de droguri și medicamente, hipnoză, șocuri electrice și lobotomii pe subiecți umani.

1952: La faimosul Institut Sloan-Kettering, virologul Chester M. Southam injectează celule canceroase vii unor deținuți aflați în închisoarea statului Ohio, pentru a studia evoluția bolii. Jumătate dintre subiecții acestui studiu sponsorizat de Institututul Național de Sănătate (NIH) sunt bărbați de culoare.

1953-1974: Comisia de Energie Atomică (AEC) sponsorizează studii cu iod la Universitatea Iowa. În primul studiu, cercetătorii administrează unor femei însărcinate între 100 şi 200 de microcurii de iod-131, studiind apoi embrionii avortoni, pentru a afla la ce stadiu şi la ce cantitate de iod radioactiv se trece de bariera placentară. În al doilea studiu, ei administrează iod-131 la12 băieţi şi 13 fetiţe în vârstă de sub 36 de ore, fie oral, fie intra-muscular, măsurând ulterior concentraţia de iod din glanda tiroidă. Tot în cadrul unui studiu AEC, efectuat la Facultatea de Medicină a Universității Nebraska, cercetătorii dau la 28 de copii sănătoşi iod-131 printr-un tub gastric, testând după 24 de ore concentraţia de iod din glanda tiroidă.

1953-1957: 11 pacienţi de la Spitalul General Massachusetts, Boston, sunt injectaţi cu uraniu, ca parte a Proiectului Manhattan. Într-un studiu sponsorizat de AEC la Universitatea din Tennessee, cercetătorii injectează unor nou-născuţi sănătoşi, în vârstă de 2 sau 3 zile, iod-131. Nou-născutul Daniel Burton orbeşte când medici de la Spitalul din Brooklyn fac un tratament experimental cu oxigen pentru fibroplazie retroletală, o boală a retinei care afectează copiii prematuri. Ei aplică același tratament şi asupra altor bebeluşi prematuri, în ciuda faptului că studii anterioare arată că nivelele ridicate de oxigen cauzează orbire. O mărturie în procesul Burton vs Spitalul Brooklyn dezvăluie mai târziu că cercetătorii au continuat să administreze şi altor copii oxigen în exces, chiar şi după ce ochii lor se inflamaseră până la nivele periculoase. Într-un articol din 1953 din Clinical Science este descris un experiment medical în care cercetătorii, în mod intenţionat, aplică cantaridă pe abdomenul a 41 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, pentru a vedea cât de severă este iritaţia produsă pe piele de această substanţă. AEC face o serie de teste, cunoscute sub numele deGreen Run, aruncând iod radioactiv 131 şi xenon 133 peste 3 oraşe mici (Hanford, White Bluffs şi Richland) de-a lungul râului Columbia. Într-un studiu sponsorizat de AEC pentru a afla dacă iodul radioactiv afectează copiii prematuri în mod diferit de cei născuţi la termen, cercetătorii din Spitalul Harper din Detroit dă doze orale de iod-131 la 65 de copii prematuri şi născuţi la termen.

1956-1957: Cercetători sub acoperire ai Armatei SUA, care testează arme biologice, eliberează ţânţari infectaţi cu febra galbenă şi cu febra dengue peste Savannah şi peste Avon Park, pentru a testa abilitatea insectelor de a transmite boli. După fiecare test, agenţi ai armatei se dau drept oficiali ai sănăntăţii publice, pentru a verifica victimele în ceea ce privește efectele şi fac poze subiecţilor neştiutori. Aceste experimente au ca rezultate o incidenţă mare de febră, boli respiratorii, copii născuţi morţi, encefalite şi febră tifoidă, precum şi mai multe decese.

1957: Armata SUA desfășoară Operaţiunea Plumbbob în zona de testare Nevada. Aceasta constă în 29 de detonări nucleare, cu crearea unor radiaţii ce se aşteaptă să aibă ca rezultat cca 32.000 de cazuri de cancer tiroidian printre locuitorii zonei respective. Aproximativ 18.000 de membri ai armatei americane participă la programul Desert Rock VII şi VIII ale Operaţiunii Plumbbob, concepute pentru a vedea cum răspunde soldatul american obişnuit, din punct de vedere mental şi fiziologic, la un câmp de luptă nuclear.

1957-1964: Ca parte a proiectului MK Ultra, CIA îl plăteşte pe fondatorul Secției de psihiatrie a Universităţii McGill, dr. D. Ewen Cameron, cu suma de 69.000 de dolari, pentru a efectua studii cu LSD şi experimente cu potenţial letal pe canadieni trataţi pentru tulburări minore, ca depresie post-partum sau anxietate, la Institutul Memorial Allan, ce găzduieşte Spitalul Royal Victoria din Montreal. CIA îl încurajează pe dr. Cameron să-și exploreze pe deplin conceptul propriu de „psihic stimulant” – corectarea nebuniei prin ștergerea completă a memoriei şi rescriere psihică. Aceste experiențe implică punerea subiecţilor umani în stări vegetative, induse prin medicaţie, electroşocuri sau deprivare senzorială timp de 3 luni, pentru ca apoi să li se pună casete cu diverse zgomote sau afirmaţii repetitive timp de săptămâni sau luni, cu scopul de a le „rescrie” psihicul „șters”. Dr. Cameron administrează subiecţilor umani medicamente paralizante şi terapie electroconvulsivă, de câte 30-40 de ori, ca parte a studiului. Majoritatea subiecţilor lui Cameron suferă pierderi de memorie permanente.
Pentru a studia modul în care circulă sângele în creierul copiilor, cercetători de la Spitalul de Copii din Philadelphia fac următorul experiment pe copii sănătoşi, cu vârste între 3 şi 11 ani: le introduc ace în artera femurală (coapsă) şi în vena jugulară (gât), trăgând sângele din creier. Apoi forţează copiii să inhaleze un gaz special, printr-o mască de faţă. În articolul ce urmează studiului, apărut în „Revista de investigaţii clinice”, cercetătorii notează că, pentru a face experimentul, au fost nevoiţi să imobilizeze o parte dintre copiii, legându-i de masa medicală.

1958: Comisia Americană de Energie Atomică (AEC) aruncă materiale radioactive peste Point Hope, Alaska, teritoriu al inupiaţilor, într-un test de teren, cunoscut sub numele de cod „Proiectul Chariot”.
1962: La Casa de copii Laurel din Maryland, cercetătorii testează antibiotice anti-acnee, continuând testele chiar şi după ce jumătate dintre tinerii subiecţi dezvoltă suferinţe severe ale ficatului, din cauza medicaţiei. FDA începe să ceară ca orice nou medicament să treacă de 3 testări clinice pe subiecți umani, înainte de a fi aprobat. Din 1962 până în 1980, companiile farmaceutice satisfac această cerinţă, derulând teste de Faza 1, care determină toxicitatea medicamentului, pe deţinuţi, dându-le în compensaţie mici sume de bani.

1963-1966: Saul Krugman, cercetător în cadrul Universităţii New York, promite unor părinţi cu copii cu deficienţe mentale acceptarea sigură la Şcoala de Stat Willowbrook, Staten Island, o instituţie pentru copiii retardaţi mintal, în schimbul semnăturii lor pe un formular, de a fi de acord cu anumite proceduri prezentate drept „vaccinări”. În realitate, procedurile implică infectarea deliberată a copiilor cu hepatită virală, prin înghițirea unui extract din fecalele unor pacienţi infectaţi, astfel încât Krugman să poată observa evoluția hepatitei virale, precum şi eficienţa vaccinului antihepatic.

1963-1971: Faimosul endocrinolog dr. Carl Heller oferă unui număr de 67 de deţinuţi din Penitenciarul de Stat Oregon din Salem 5 dolari pe lună şi 25 de dolari pentru o biopsie de ţesut testicular, pentru a-i permite să experimenteze pe ei iradieri. Iar dacă acceptă ca la terminarea studiului să li se facă vasectomie, deținuții mai primesc 100 de dolari. Cercetătorii injectează un compus genetic numit timidin radioactiv în testiculele a peste 100 de deţinuţi, pentru a afla dacă producţia de spermă este afectată de expunerea la hormoni steroizi.
Într-un studiu publicat în revistaPediatrics, cercetători ai Secției de Pediatrie a Universităţii din California folosesc 113 nou-născuţi cu vârste cuprinse între o oră şi 3 zile într-o serie de experimente, pentru a studia schimbări în presiunea şi fluxul sangvin. Într-un studiu, doctorii introduc un cateter prin arterele ombilicale ale nou-născuţilor, pe care apoi îi scufundă cu picioarele în apă rece ca gheaţa, în timp ce înregistrează presiunea aortică. În alt experiment, ei leagă în chingi pe o masă de circumcizie 50 de nou-născuţi, apleacă masa astfel încât sângele se acumulează în cap şi apoi măsoară presiunea sângelui.

1965: Ca parte a unui test cunoscut sub numele de cod „Big Tom”, Departamentul de Apărare împrăștie peste Oahu, cea mai populată insulă din Hawaii, bacillus globigii, cu scopul de a simula un atac asupra unui arhipelag. Bacilul provoaca infecții la cei cu sistemul imunitar mai slab, dar acest fapt rămâne necunoscut cercetatorilor la acel moment.

1966: Oameni de ştiinţă ai Armatei SUA aruncă becuri electrice umplute cu bacillus subtilis prin gurile de ventilaţie ale metroului din New Nork, expunând mai mult de 1 milion de civili, inclusiv femei şi copii, la această bacterie.

1967: CIA introduce o substanță chimică în rezervorul de apă potabilă al centrelor FDA din Washington DC, pentru a vedea dacă este posibil să contaminezi apa cu LSD şi alte substanţe. Într-un studiu apărut în „Revista de investigaţii clinice”, cercetătorii injectează femei gravide cu cortizol radioactiv, pentru a vedea dacă materialul radioactiv va penetra placenta şi va afecta fătul. Armata SUA îl plăteşte pe prof. Kligman să aplice substanțe care irită pielea pe fața şi spatele deţinuţilor din Închisoarea Holmesburg, pentru ca „să vedem cum se protejează pielea de asaltul cronic al unor chimicale, în aşa-numitul proces de îngroşare, informaţii ce vor avea atât aplicaţii defensive, cât şi ofensive pentru militarii americani”. Profesorul Kligman concepe Retin-A, o crema anti-acneică (şi eventual contra ridurilor), ceea ce-l transformă într-un multi-milionar. Cercetătorii paralizează 64 de deţinuţi în California, cu un compus neuro-muscular numit succinilcolină, care produce suprimarea respiraţiei, similar înecului. Când 5 deţinuţi refuză să participe la experiment, comisia de tratament special al închisorii le dă cercetătorilor permisiunea de a injecta prizonierii cu medicamentul respectiv împotriva voinţei lor.

1968: „Planificarea parentală din San Antonio şi sudul Texasului”, precum şi „Fundaţia sud-vest pentru cercetare şi educaţie” încep un studiu privind contracepţia orală, pe 70 de femei americane mexicane sărace, dând doar la jumătate dintre ele contraceptivele, la cealaltă jumătate administrând un placebo. Peste câțiva ani, când rezultatele studiului sunt dezvăluite, mexicanii americani se revoltă.

1969: Medicamente experimentale sunt testate în Milledgeville pe copii cu dizabilităţi mentale, fără vreo aprobare din partea instituţiei. Judecătorul Sam Steinfeld a fost primul judecător care, în cazul Strunk vs. Strunk, 455 S.W.2d 145, a sugerat aplicarea Codului Nuremberg în unele cazuri ale Tribunalului american.

1971: Universitatea Standford conduce experimentul „Închisoarea Stanford” pe un grup de studenţi, cu scopul de a-i învăţa psihologia vieţii în pușcărie. Unii studenţi primesc rolul de gardieni, în timp ce alţii, pe cel de prizonieri. După numai 6 zile, studiul care iniţial trebuia să dureze 2 săptămâni trebuie să se încheie, din cauza efectelor psihologice asupra participanţilor. „Gardienii” încep să se comporte sadic, în timp ce „prizonierii” dau semne de depresie şi stres psihic sever. Articolul intitulat „Infecţia virală la om asociată cu stări de deficienţă imunologică dobândită” apare în „Lucrările Federaţiei”. Dr. McArthur şi Secția de operaţiuni speciale a Fortului Detrick au derulat, timp de aproape un an, cercetări cu micoplasmă, pentru a crea un agent imunosupresiv sintetic, sugerând încă o dată că acest studiu a produs virusul HIV.

1977: Liga Națională Urbană organizează „Conferinţa naţională a experimentelor pe oameni”, în care participanții declară: „Nu vrem să ucidem ştiinţa, dar nu vrem nici ca ştiinţa să ne ucidă, schilodească sau abuzeze pe noi”.

1978: Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) începe testările cu vaccinul experimental împotriva hepatitei B. Anunţurile pentru subiecţi ai cercetării cer în mod specific bărbaţi homosexuali, cu vieţi promiscue. Prof. Wolf Szmuness de la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii Columbia realizează serul infecţios al vaccinului din rezerva de seruri de sânge prelevat de la homosexualii infectaţi cu hepatită şi injectat apoi în cimpanzei, singurele animale susceptibile de a face hepatită B, ajungându-se astfel la teoria că HIV provine de la cimpanzei, oamenii fiind contaminați ulterior prin intermediul acestui vaccin. La câteva luni după ce 1083 de bărbaţi homosexuali primesc vaccinul, medicii din New York încep să observe cazuri de sarcom Kaposi, Mycoplasma penetrans şi un nou val de virus herpetic printre tinerii newyorkezi din comunitatea gay – boli de regulă neîntâlnite printre tinerii americani, dar care mai târziu vor fi cunoscute ca boli oportuniste comune, asociate cu SIDA.

1980: Până în acest moment, după cum indică testele asupra mostrelor de sânge prelevate timp de câţiva ani, 20% dintre homosexualii care au participat la experimentul de vaccinare contra hepatitei B în 1978 sunt infectaţi cu HIV. Primul caz de SIDA apare în San Francisco.

1981: CDC recunoaşte că boala cunoscută ca SIDA există şi confirmă 26 de cazuri – toate la homosexuali iniţial sănătoşi, ce trăiau în New York, San Francisco şi Los Angeles – din nou sprijinind speculaţia că SIDA își are originea în experimentul cu hepatita B din 1979 şi 1980.

1982: 30% dintre subiecţii de test folosiţi în experimentul vaccinării contra hepatitei B al CDC sunt în acest moment diagnosticați cu HIV.

1985: Un fost sergent al Armatei SUA încearcă să dea în judecată armata pentru că aceasta a folosit pe el medicamente, fără consimţământul şi ştirea sa, în cazul Statele Unite vs. Stanley, 483 U.S. 669. Judecătorul Antonin Scalia scrie decizia, exonerând armata americană de orice răspundere pentru experimente trecute, prezente sau viitoare, făcute fără acord informat.

1988-2001: „Agenția de servicii publice pentru copii” din New York începe să permită ca orfani din peste 20 de orfelinate să fie folosiţi în testări pentru medicamente experimentale împotriva SIDA, într-un experiment sponsorizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH). Aceşti copii – în total 465 până la sfârşitul programului – suferă serioase efecte secundare, incluzând inabilitatea de a merge, diaree, vărsături, încheieturi umflate şi crampe. Angajaţii orfelinatelor nu ştiu că copiilor infectaţi cu HIV li se administrează medicamente experimentale, şi nicidecum tratamentele standard pentru SIDA.

1990: Statele Unite trimit 1,7 milioane de membri ale forţelor armate (22% dintre ei fiind afro-americani) în Golful Persic, pentru Războiul din Golf (Operațiunea „Furtună în Deşert”). Peste 400.000 de soldaţi primesc ordinul de a lua medicamentul experimental pentru nervi numit piridostigmină, considerat mai târziu cauza Sindromului Războiului din Golf, simptomele variind de la probleme ale pielii, la tulburări neurologice, incontinenţă, salivare incontrolabilă şi probleme de vedere, care-i afectează pe veteranii Războiului din Golf. În același an, CDC şi Keiser Pharmaceuticals din sudul Californiei injectează 1500 de copii hispanici și negri din Los Angeles cu un vaccin „experimental” contra pojarului, care nu primise niciodată licenţă pentru a fi folosit în Statele Unite. La acest risc se adaugă şi faptul că bebeluşii sub un an s-ar putea să nu aibă o cantitate adecvată de mielină în jurul nervilor, ceea ce ar rezulta într-o dezvoltare neuronală defectuoasă, din cauza vaccinului. CDC recunoaște mai târziu că părinţii nu au fost niciodată informaţi de faptul că vaccinul făcut copiilor lor este experimental. FDA permite Departamentului de Apărare al SUA să fluture Codul Nuremberg şi să utilizeze medicamente şi vaccinuri neaprobate, în cadrul Operaţiunii „Scut în Deșert”.

1992: Institutul de Psihiatrie al Universităţii Columbia (NY) şi Şcoala de Medicină Mount Sinai administrează la 100 de băieţi – majoritatea afro-americani şi hispanici, toţi cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, toţi fraţi mai mici ai unor delincvenţi juvenili – 10 miligrame de fenfluramină (fen-fen) per kg corp, pentru a testa teoria conform căreia nivelele scăzute de serotonină sunt legate de comportamentul agresiv sau violent. Părinţii participanţilor la experiment primesc 125 $ și un bon de cadou de la Toys ‚R’ Us, în valoare de 25 $.

1994: Preşedintele Clinton înfiinţează „Comisia consultativă asupra experimentelor cu radiaţii pe oameni” (ACHRE), care, în sfârşit, scoate la lumină oribilele experimente conduse în timpul Războiului Rece, într-un raport ACHRE.

1995: Un student de 19 ani de la Universitatea Rochester moare în urma participării la un experiment sponsorizat de MIT, care testează substanțe chimice şi poluanţi aerieni pe oameni. Experimentul plăteşte subiecții umani cu 150 $. În şedinţa din 15 martie a ACHRE, foşti subiecţi umani ai experimentelor, inclusiv cei care fuseseră copii atunci când au fost folosiţi în experimente, depun mărturie sub jurământ, declarând că au fost supuşi unor experimente cu radiaţii şi/sau spălaţi pe creier, hipnotizaţi, drogaţi, torturaţi psihic, ameninţaţi şi chiar violaţi în timpul experimentelor CIA. Mărturiile sub jurământ includ următoarele declaraţii:
- Declaraţia Christinei DeNicola, care spune că în Tucson, Arizona, din 1966 până în 1976, „dr. B” a efectuat experimente de control mental folosind droguri, injecţii posthipnotice şi iradierea gâtului, pieptului şi uterului. Când au început experimentele, ea avea doar 4 ani.
- Declaraţia Claudiei Mullen, cum că dr. Sidney Gottlieb (nume de rezonanţă în MK Ultra) a folosit substanțe chimice, radiaţii, hipnoză, droguri, izolare în tuburi de apă, privare de somn, şocuri electrice, spălare pe creier, abuz emoţional, sexual şi verbal, ca parte a experimentelor lui de control mental, ce aveau ca obiectiv final transformarea ei, care era doar un copil la vremea aceea, într-un „spion perfect”. Ea declară comisiei consultative că cercetătorii au justificat acest abuz spunându-i că-şi servește ţara „în lupta contra comunismului”.
- Declaraţia Suzzanei Starr, care spune că „un doctor pensionat din armată a luat copii din munţii Colorado pentru experimente”. Ea spune că a fost unul dintre acei copii şi că a fost victima unor experimente implicând deprivarea senzorială, până la punctul instalării psihozei, programarea prin centrifugare, injecţii, viol, electroşocuri şi ședințe de control mental. „M-am luptat cu mesajele autodistructive de a mă sinucide, ştiu ce este un mesaj programat şi nu acţionez în urma lui”, declară ea comisiei consultative despre efectele pe termen lung ale experimentelor, cu ecou chiar şi în perioada adultă.
Preşedintele Clinton îşi cere scuze public miilor de oameni care au fost victime ale MK Ultra şi ale altor programe de control mental. El înfiinţează Comisia Consultativă Naţională de Bioetică. Judecătorul Edward Greenfield de la Curtea Supremă a Statului New York decide că părinţii nu au dreptul să implice ca voluntari copiii incapacitaţi mental, pentru cercetări medicale non-terapeutice, şi că nicio persoană incapacitată mental nu poate fi folosită într-un experiment medical fără consimţământ informat.

1996: Prof. dr. Adil E. Shamoo de la Universitatea Maryland şi Organizaţia „Cetăţeni pentru cercetare şi îngrijire responsabilă” trimite o mărturie scrisă Comisiei Senatului SUA pentru chestiuni guvernamentale, despre folosirea ne-etică a veteranilor în cercetarea medicală, declarând: „Acest tip de cercetări se desfăşoară în prezent pe tot cuprinsul ţării, în centre medicale şi spitale, fiind finanţate cu zeci de milioane de dolari din banii contribuabililor. Experimentele sunt abuzive şi riscante, cauzând daune fizice şi psihice pentru cele mai multe grupuri vulnerabile, degradând sistemul nostru social de valori umane. Probabil că zeci de mii de pacienţi sunt supuşi unor astfel de experimente”. Departamentul apărării recunoaște că soldaţii din Războiul din Golf au fost expuşi la agenţi achimici; totuşi, 33% din personalul militar afectat de sindromul Războiului din Golf nu a părăsit Statele Unite în timpul războiului, discreditând ideea generală cum că aceste simptome sunt rezultatul expunerii la armele chimice irakiene. Președintele Clinton emite oficial scuze subiecţilor studiului asupra sifilisului Tuskegee şi familiilor acestora.

1999: Dr. Adil E. Shamoo depune mărturie despre „Folosirea ne-etică a fiinţelor umane în experimente de cercetare cu risc mare”, în fața Comisiei pentru problemele veteranilor a Casei reprezentanţilor, alertând instituţia, despre folosirea veteranilor americani în spitale pe post de cobai. Doctori de la Universitatea Pennsylvania îl injectează pe Jesse Gelsinger, în vârstă de 18 ani, cu un tratament genetic experimental, ca parte a unei testări clinice aprobate de FDA. El moare 4 zile mai târziu, iar tatăl lui bănuieşte că nu a fost informat complet în ceea ce privește riscul experimentului. În timpul unei testări clinice care investiga eficienţa Propulsid-ului în refluxul acid la copii, Gage Stevens, de 9 luni, moare la Spitalul de copii din Pittsburg.

2000: Lockheed Martin, membru al Forţelor Aeriene ale SUA şi producător de rachete, sponsorizează Universitatea Loma Linda pentru un studiu prin care 1000 de californieni sunt plătiți cu câte 1000 de dolari pentru a ingurgita zilnic, timp de câteva luni, o doză de perclorat, un component toxic al combustibilului de rachetă, ce cauzează cancer, afectează glanda tiroidă şi dezvoltarea normală a fetuşilor şi copiilor. Doza ingerată de subiecţii testaţi este de 83 de ori mai mare decât cea admisă, stabilită de Statul California, care are perclorat în unele surse de apă potabilă. Acest studiu este primul la scară mare ce foloseşte subiecţi umani pentru a testa efectele nocive ale poluantului din apă şi este „evident ne-etic”, din perspectiva lui Richard Wiles, directorul de cercetare al Grupului „Lucrări de mediu”.

2001: FDA recunoaște pe site-ul propriu că politica sa de a include copii sănătoşi în experimente pe oameni „a dus la un număr crescând de propuneri de studii despre siguranţă şi farmacocinetică, incluzând și copiii care nu au afecțiunea pentru care respectivul medicament este intenţionat”. În cazul Higgins şi Grimes versus Institutul Kennedy Krieger, Curtea de apel Maryland ia o decizie de referinţă privind folosirea copiilor ca subiecţi de testare, interzicând experimentarea non-terapeutică pe copii, pe baza „interesului individual al copilului”.

2002: Preşedintele George Bush semnează actul BPCA – „Cele mai bune medicamente pentru copii”, oferind companiilor farmaceutice 6 luni de exclusivitate în schimbul derulării de teste clinice pe copii. Acest gest creşte, desigur, numărul de copii folosiţi ca subiecţi umani.

2003: Michael Daddio din Delaware, în vârstă de 2 ani, moare din cauza cedării inimii. După moartea sa, părinţii află că doctorii au efectuat o operaţie experimentală pe el, când avea 5 luni, în loc să folosească metoda chirurgicală standard, pentru a repara defectul congenital al inimii care li se explicase părinţilor că va fi aplicată. Procedură standard are o rată de succes de 90-95%. Inventatorul procedurii aplicate pe bebeluşul Daddio este concediat din spital în 2004.

2004: În documentarul BBC „Copiii cobai” şi în articolul BBC News cu acelaşi titlu, reporterul Jamie Doran dezvăluie faptul că acei copii instituţionalizaţi în sistemul sanitar al New York-ului, au fost, fără să ştie, subiecţi umani în testări ale unor medicamente experimentale pentru SIDA, începând din 1988 şi, după părerea sa, până în prezent.

2005: Bloomberg emite o serie de rapoarte, sugerând că SFBC, cel mai mare centru de testare a medicamentelor experimentale al timpului, exploatează emigranţi şi alte categorii de subiecţi cu venituri mici, derulând teste cu credibilitate limitată, din cauza violării principiilor de testare ale FDA, şi chiar şi pe cele proprii. În octombrie 2005, Consiliul American al Chimiei oferă către EPA 2,1 milioane de dolari pentru a studia modul în care copiii, de la nou-născuţi până la vârsta de 3 ani, ingerează, inhalează sau absorb substanțele chimice. Acest consiliu acţionează ca un promotor al intereselor greilor din industria chimică, precum Chevron, Dow, DuPont, Exxon, Honeywell, Procter&Gamble, Monsanto, Bayer. Studiile arată că substanțele chimice produse de aceste companii au efect pe termen lung asupra copiilor şi adulţilor.

2006-2007: Merck începe să preseze Statele Unite să dispună vaccinarea fetelor adoloscente cu Gardasil, un vaccin ce se pretinde că previne HPV, un virus cu transmitere sexuală. În februarie 2007, guvernatorul texan Rick Perry, care a fost dovedit că are legături financiare cu Merck, producătorul vaccinului, aprobă vaccinul la adolescente. Decizia Texasului de a aproba vaccinul a fost o notabilă şi tulburatoare eroare în politica sănătăţii publice, deoarece este pentru prima dată când este aprobat un vaccin pentru o boală care nu poate fi contractată în şcolile publice. De asemenea, manevra a implicat „medicina cu puşca”, adică ameninţarea cu arestul forţat, în cazul refuzului injecţiei impuse de stat. Vaccinările cu Gardasil rămân un grandios experiment medical aplicat pe copii, pentru că încă nu se cunosc efectele pe termen lung ale vaccinării şi nici măcar dacă acestea vor scădea în viitor rata cancerului de col uterin, aşa cum se afirmă.

2007: Guvernatorul de Maryland şi oficiali ai sănătăţii publice, sătui de refuzul a peste 2000 de părinţi să-şi vaccineze copiii, invocă din nou „medicina cu puşca” şi-i ameninţă pe părinţi cu arestul de 30 de zile dacă nu se supun programului de vaccinare. Copiii şi părinţii sunt mai târziu adunați la un tribunal local, păziţi cu câini de atac şi personal de securitate, în timp ce un judecător supervizează vaccinarea în masă a copiilor cu vaccinurile ce conţin mercur toxic.
Zilele noastre: New Jersey dispune vaccinarea în masă a tuturor copiilor cu patru vaccinuri diferite, luând cu forţa drepturile şi libertăţile părinţilor şi declanşând un gigantic experiment medical în masă, ce exploatează trupurile copiilor, îmbogăţeşte companiile farmaceutice şi-i tratează ca pe nişte criminali pe părinţii care refuză să-și vaccineze copiii.
Reactions: