22 decembrie 2011

Amintiri , amintiri și iar amintiri.

Dacă în postul de mai jos , Deea ne-a vorbit despre amintirile ei , vreau și eu să mă exprim. Întotdeuna mi-am dorit să fac un post care să cuprindă trecutul meu. Trecutul meu e probabil la fel ca și al tău. Știi cum era înainte să apară calculatoarele sau telefoanele mobile. Eu sincer , eram pe afară mai toată ziua. Vara era raiul pe pământ. Nu exista zi în care să nu îmi chem prietenii și să stau cu ei până seara târziu , să joc diferite jocuri sau să stau pur și simplu la colț de stradă și să povestesc. Toate aceste lucruri mi-au rămas în memorie dar și în inimă. Îmi aduc și acuma aminte , acele țevi mai mult ruginite de la bunica mea din zonă , pe care îmi pierdeam mai toată ziua. Dănuț poate să vă explice și el , deoarece am copilărit împreună. Era ceva frumos , ceva ce în ziua de astăzi nu prea vezi. Poate sună aiurea acuma , dar când aveam în jur de 12-13 ani , făceam baze pe țevi. Tăiam copaci , puneam acoperiș , ne făceam loc pe jos , puneam parchet și ală îl furam , deci era ceva incredibil. Mai țin minte și tuburile cu cornete. Splendid! Ceva foarte tare! Nu am cuvinte , mai îmi aduc aminte cum mă chinuiam să îl confecționez , cum îl lipeam cu bandă adezivă , cum îl coloram sau cum îmi făceam amărâtele de cornete. Altă amintire ce mi-a venit pe moment este una foarte interesantă , distractivă dar și amuzantă. Jucam fotbal cu prietenii la colț de stradă , între 2 pomi. Faza amuzantă era că , întotdeuna când ne simțeam bine , apărea un moș care ne spunea să ne cărăm , cică îi prăfuiam geamurile. Hmmm , să vedem , îmi vine în minte jocul meu preferat , v-ati ascunselea pe care îl jucam doar seara sau noaptea. Eram vreo 20 dacă nu mai mulți deci vă dați seama ce senzații tari trăiam. Mai țin minte tonele de semințe pe care le mâncam la colț de stradă. Mergeam zi de zi la magazinul de pe colț și cumpăram semințe la kilogram. Luam câte 2-3 kilograme de semințe pe zi. La un moment dat , începea să mă usture limba. Să mă mai gândesc , sunt prea multe amintiri pe care le-am trăit. Hai să vă zic una haioasă pe care Dănuț și-o aduce aminte cu multă bucurie: Eram într-o noapte cam pe la 1-2 , stăteam la bunica lui în față. Știu că eram doar noi 2 , deoarece restul plecaseră. Stăteam și povesteam până când deodată se aprinde becul la vecina. Noi știam că peste drum stau 2 bunăciuni și am început să facem diferite suntete ceva gen: Aughhhh. După vreo 10 secunde maxim , ceva ce nu ne doream. Apare mama lor:)). Am tăcut din gură și ne-am făcut că plouă:)). Deci , cum să zic , nu am cuvinte , e ceva inexplicabil , ceva ce nu prea poți să exprimi în scris , este un sentiment extraordinar pe care eu îl pun într-un singur cuvânt și anume COPILĂRIE!
Reactions: