Amintiri crestate în lemn

De ceva vreme sunt foarte atentă în jurul meu. Observ natura, fețele oamenilor și lucrurile. Văd cum nimic nu stă pe loc, viața nu sta pe loc.Am observat de curând câte bănci sunt la mine în cartier.Niciodată nu le-am dat prea mare importanță.Ce lucru amuzant! Având în vedere de câte ori m-am așezat pe ele, in cât de multe contexte le-am folosit.  Acum mă gândesc la ele ca la un martor tăcut.Părtașe la tot felul de înâmplări si momente.

Dacă stau bine să mă gândesc o mare din amintirile mele importante, nu zic neapărat frumoase, le-am trăit pe o bancă . Ce ciudat sună.Acolo, pe lemnul tare am râs, am legat prietenii.Am desenat vise, uitându-ne la stele.Am pierdut nopți întregi într-un râs fără oprire, când „mai stau 10minute” devenea ora 3 dimineața.  Într-o zi caldă de vară, am stat sub lemnul ars,îndurerați de moartea unui om care nu merita să fie luat dintre noi. Aceeași bancă a avut grija de mica iubire care creștea în sufletul meu. Tot ea,a fost martorul tăcut atunci când mi-am pierdut dragostea, cînd tu m-ai părăsit, parcă nu m-am simțit atât de singură când reveneam la lemnul prea plin de amintiri. Am despicat firul in patru , am discutat probleme de interes internațional,banca noastră se poate mândri cu lucrurile pe care le-a învățat de la noi. Tot ea părea că râdea de noi când stăteam mahmuri fiecare pe colțul său într-o liniște totală. 

Mă gândesc cu mare drag la banca noastră.Știu că dacă s-ar întâmpla ceva și ar dispărea de acolo, o dată cu ea, amintirile mele și-ar pierde din culoare. Lucrurile din jurul nostru au câteodată talentul neplăcut de a ne trezi amintiri pe care poate am vrea să le dăm uitării, dar banca mea, nu face asta. Păstreză vie o parte din mine, o parte din noi toți.  Poate par o ciudată când spun ce importante sunt pentru mine câteva bucăți de lemn. Dar, poate asta e:Lucrurile mici și gratis, ajung la sufletul nostru.