Anonimii

Anonim 1 : PLEACĂ! Lasă-mă in pace. Dispari și..... uită-mă!

Anonim 2 : Dar..dar... Dar de ce? Dar nu pot.. Fac parte din tine. Noi doi ne completăm, facem un întreg.

Anonim1 :Nu mă interesează. De azi sunt singur. De azi stau în fața lumii cu fruntea sus și reprezint singur un întreg.

Anonim2 : Dar nu înțeleg. Ce ți-am putut face? De ce spui asta?O să plâng, uita-te la mine și spune-mi ca nu mă mai vrei . Și spune-mi de ce ? Hai nu te ascunde. Tu ești partea cu capul pe umeri. Eu doar.. simt, iar ce simt acum mă face să tremur.

Anonim1: Vezi? din cauza asta m-am săturat de tine . Tuu ! Tu simți , mereu aduci în față sensibilitate și lacrimi. Tu ai o incredere necondiționată in oameni.

Anonim 2: Si ce e rău in asta? Eu ... eu iubesc, imi place să iubesc , oamenii sunt creeați din iubire.

Anonim 1: Nu spune asta ! uită-te la noi . Ne certăm ca doi nepricepuți . Cum poate să aibă EA incredere in noi? Când nici măcar noi nu ne cunoaștem menirea.

Anonim 2: Am dezamăgit-o. Stiu.Eu sunt de vină. Dar ce vină am eu dacă ea mereu mă ascultă?

Anonim 1 : Pentru că eu sunt sec. Și pentru că eu nu am imaginație . Eu știu doar să constat și atât. Eu știu să explic in termeni logici viața.Eu sunt RAȚIUNEA. Iar ea nu poate să folosească rațiunea când e vorba de atașament. Ea se intoarce la tine. Tu ești SIMTIREA. Și TU ne-ai dezamăgit pe amândoi !

Anonim 2 : Eu!? Offf.. așa e. Poate ai dreptate. Însă refuz să cred că oamenii sunt răi. Refuz să cred că societatea asta stoarsă de imaginație nu poate să creeze un om la fel ca ea.

Anonim 1 : Vezi !?! Tocmai asta e problema ! TU visezi prea mult și o lași și pe ea să viseze ! Tu i-ai zis să lupte pentru el și apoi pentru un alt el. Tu ai zis că ei sunt sinceri, că ei o iubesc sau le pasă. Apoi, când o vedeam plângând nopți la rândul, unde eram noi să o ajutăm? Ne uitam ca doi prosti. Și șoaptele noastre nu aveau nicio importanță.

Anonim 2 : Taaaci. Gata . imi pun mâinile în urechi. Nu vreau să te mai aud.

Anonim 1 : Asta e problema ta. Îți place te ascunzi după niște iluzii. Creezi din ceva ce nu e acolo o intreaga poveste, iar ea te crede ! Pe mine mă pune mereu sub semnul întrebării. Iar pe tine te crede necondiționat. Am ajuns să te urăsc.. Și eu și cu siguranță si ea !

Anonim 2 : Te roog, taci. Vrei să mă omori ? Asta îți dorești ?

Anonim 1 : Vreau să dispari. Te iubesc din toată inima. Și ea la fel, dar ne rănești. O distrugi pe dinăuntru cu ideile și speranțele tale. Uită-te la ea. Și ea spune că te urăște.

Anonim 2 : Cred că ai dreptate. Nu pot să imi imaginez așa ceva. NU NU NU ! O să plec, dispar, mă arunc de pe o clădire, te las pe tine să ai grijă de ea!

Anonim 1: Stai, nu muri încă. Doar pleacă. Pleacă pentru puțin timp . Ai răbdare să se vindece. Te vom găsi noi cînd o să fie timpul . O să imi fie dor de nebuniile tale, dar poate așa e mai bine.

Ea: Da, așa e mai bine, doar du-te, fără să te uiti înapoi.

Și așa mi-am distrus simțirea. Așa am scăpat de sub robia sentimentelor și sunt liberă să trăiesc din nou . Rațional, sec, și mecanic.Nu e perfect, dar măcar e fără lacrimi!