Bună din nou dragi cititori. Vreau să vă pun o întrebare cât se poate de normală pentru orice țară civilizată. Câți dintre voi ați încercat să schimbați câtuși de putin ceva în țara asta?
Poate sună puțin cam prea mult , dar stați că nu e așa. Aici mă refer la orice faptă care a dus la bunăstarea altora , nu numai a voastră. (încercăm să nu gândim ca și aleșii nostri). Chiar ieri am văzut pe o pagină de Facebook poza care este situată chiar în partea stângă a acestui post. Poza este realizată într-un așa numit spital din Timișoara. Secolul 21 oameni buni. Cum credeți că salonul a ajuns așa. Vă spun eu pe scurt ceea ce cred eu . Pe de-o parte oamenii care lasă mizerii peste tot sunt o parte din problemă (că da, lasă că o arunc aici pentru că vine altcineva și strânge după mine) , dar cea mai mare parte a problemei o reprezintă sistemul infect care este condus de niște retartdați. Să nu îmi spuneți că nu este așa. Oare voi credeți că un politician va sta vreodată într-un asemenea salon? Voi ați sta într-un asemenea salon? Eu sincer nu. Merg la spital să mă tratez nu să iau 20 de boli în plus. Acum aproximativ 8 ani când am fost internat pentru 1 zi în spital am plecat dezamăgit și dezgustat. Mai puțin și cădeau pereții pe mine. După aceea nu am mai fost deloc într-un spital. Credeam că s-a schimbat ceva dar nu prea se pare. (se va continua) Numai bine!