Dorul de copilărie

Bună din nou!
Astăzi simt nevoia să abordăm un subiect ceva mai profund – dacă pot spune așa. Este vorba despre dorul acela aparte de copilărie, care te prinde din când în când, fără avertisment.

Inspirația pentru această postare a venit de la o prietenă (nu îi voi menționa numele), care mi-a spus o propoziție simplă, dar cu un impact puternic:
„Mi-aș dori ca toți copiii să fi crescut la țară.”

Sincer, nu este pentru prima dată când aud această idee, însă astăzi a sunat altfel... mai profund. Și, pentru că mă aflu într-un moment de liniște, savurând un ceai, m-am gândit să împărtășesc câteva gânduri despre acest sentiment – un subiect care, pentru unii, e sensibil, pentru alții, obișnuit, iar pentru câțiva poate chiar lipsit de importanță.

Copilăria mea a fost una frumoasă. Deși am crescut la oraș, am trăit mereu cu un „vibe” de sat – cu joacă afară până seara, cu vecini care ne cunoșteau pe toți, cu simplitatea zilelor lungi de vară. Dacă m-aș fi născut de o sută de ori, tot aceeași copilărie mi-aș fi dorit. Și cred că mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, gândiți la fel.

Nu vreau să intru prea adânc în detalii și nici să devin prea melancolic. Vreau doar ca această postare să fie o invitație la introspecție. Închide pentru o clipă ochii. Uită de griji. Gândește-te la copilărie. Fă un exercițiu de retrospecție – cu bune și cu rele. Dă-ți un moment de liniște. Un moment în care ești doar tu cu tine.

Acesta este scopul meu: să te ajut să te relaxezi și să-ți aduci aminte de vremurile trecute. Indiferent dacă trecutul tău e dulce, dureros sau echilibrat, fiecare amintire își are rostul. Fiecare clipă te-a format.

Și dacă ai ajuns până aici cu lectura, îți mulțumesc. Sper că ți-am oferit un prilej să-ți aduci aminte de acele vremuri în care nu aveai griji, dar voiai cu ardoare să crești mare, să fii adult.
Iar acum... ești adult. Și parcă ai vrea, măcar pentru o zi, să fii din nou copil. Ciudat, nu? Poate chiar amuzant. Dar așa e viața: când suntem mici, vrem să fim mari, iar când ajungem mari, tânjim după inocența copilăriei.

Cu aceste gânduri, închei aici.
Vă las un moment doar cu voi.
Ne reauzim curând, la următoarea postare.
Numai bine!